Suntem la 20 de ani de evenimentul care imi permite sa scriu ce scriu si pasivitatea, lipsa de atititudine, minciuna, “micimea”, ignoranta societatii (inclusiv scoala) in care traim este inimaginabila.
Orasul si oamenii care au nascut, platind serios pentru curajul lor, posibilitatile noastre este “adormit” in comemorarii politizate, sterile care nu fac decat sa adinceasca “uitarea”
La randul nostru, trebuie sa ne apropiem de acel moment si sa-l revendicam ca esential pentru libertatea pe care am mostenit-o si care ne pare in mod fals, absolut normala.
Provocarea pentru noi este sa nastem un statement.
Tema se invirte, in mare, in jurul: oras – memorie. Putem adopta o pozitie critica la adresa societatii la fel cum putem provoca trecatorii la un moment cu adevarat de reflexie la momentele acelea. Poate fi un happening “violent”, socant, plin de viata la fel cum poate fi un moment al tacerii.
Putem creea un eveniment care sa polemizeze pe ideea raportului: oras-memorie.
Putem creea un obiect-eveniment care sa sugereze lipsa memoriei.
Putem evoca pretul liebertatii la fel cum putem critica ce am facut cu ea.
Poate sa fie planificat (cerere de autorizare a manifestarii) sau poate fi spontan Poate sa ia orice forma: Happening, flashmob, expozitie de fotografie etc.
Evenimentul trebuie sa se intample in spatiile publice simbolice pentru momentele din ‘89
Este o provocare pentru noi, studentii, pentru felul in care stim sa luam atitudine, pentru felul in care stim sa ne facem vizibili in oras, pentru felul in care stim sa ne adunam cu scopuri mai mari decat viata intre etajele 4 si 5.
